vaduva-trista

Văduva, la fel de veselă ca ţara ei tristă, dar cu umor

Opera Naţională. Cortina se ridică. Începe „Văduva Veselă”, în regia lui Andrei Şerban. Orchestra trimite primele acorduri în sală. Două personaje îşi schimbă replicile pe scenă. După câteva minute de umor fin îţi dai deja seama că cele patru ore de spectacol nu te vor plictisi. Sala e plină. Biletele, pentru cele patru reprezentaţii, s-au vândut în două zile.

E un spectacol de operetă, cum rar ţi-e dat să vezi în România. Citeam, înainte de a vedea reprezentaţia, că regizorul Andrei Şerban nu a fost uşor de convins să pună în scenă, pentru România, „Die Lustige Witwe” de Franz Lehar.

„Când Beatrice Rancea a insistat cu perseverenţa ei semi-fanatică sa montez Văduva în România, am ezitat. Simţeam că, în montările mele precedente, la Opera din Viena şi cea din Cardiff (deşi total diferite una de cealaltă) nu ajunsesem la lumina pe care, totuşi, o întrezărisem.

Am replonjat în studiul epocii în care a compus Lehár, la belle epoque, de la începutul secolului trecut, dar mi-am dat seama că o documentare fidelă nu poate duce decât la o Văduvă de muzeu, lipsită de vitalitate şi impact.

Într-o zi, împreună cu colaboratoarea mea constantă, Dana Dima, am avut ideea de a transpune Văduva în contemporaneitate, pentru că ne-am dat seama că există destule argumente ca propunerea să fie justificată.

Cum în libret e vorba despre o ţară inventată, pierdută undeva în Balcani, aflată în criză şi în pericol de faliment, condusă de politicieni incapabili, impostori şi mincinoşi, am găsit, printr-un fericit accident, în scrierile lui Radu Paraschivescu şi ale lui Andrei Pleşu, materialul ideal pentru ca ea să capete formă şi conţinut.

Pe de o parte, inepţiile şi aberaţiile puse în circulaţie în spaţiul public de tot felul de categorii sociale, incluzând politicieni, neveste de politicieni, oameni de afaceri, funcţionari publici, sportivi, personalităţi TV… etc., culese de primul, pe de alta pamfletele celui de-al doilea, care împreună realizează o radiografie fidelă a lumii în care trăim aici, în România, au devenit materia primă a dialogurilor adaptării noastre.” Este explicaţia dată de Andrei Şerban, în comunicatul oficial de presă, remis de Opera Naţională Bucureşti.

Mondrosovia sau România actuală!

Dincolo de dans, muzică, umor, teatrul, spectacolul de lumini şi scena cu trei decoruri diferite, câte unul pentru fiecare act, spectacolul care s-a jucat la Opera Naţională e despre societatea românească. Una coruptă, imatură, dar care se vrea vedeta Europei. Spectacolul este de un colorit impresionat.

Nu costumele sunt cele care dau savoare, nici muzica, ci replicile. E un spectacol exact ca un spectacol. Decoruri, costume, muzică, dans, poveste în poveste, replici savuroase, emoţii din zone diverse şi… lumină. Lumina nu doar că e pusă aşa cum trebuie pe scenă, dar devine parte din spectacol.

Există un moment în care se aprinde în sală doar ca să ne uităm unii în ochii celorlalţi şi să ne vedem exact aşa cum ne descrie spectacolul de operetă: mici la caracter, dar cu pretenţii de eroi, incapabili să facem lucruri consistente, dar decoraţi de doctorate.

Din păcate, la reprezentaţia la care am fost eu publicul n-a intrat în joc. Ba chiar, a distrus finalul spectacolului aplaudând când i s-a cerut să nu o facă, foşnind când echipa de pe scenă a cerut linişte.

Poate încă nu suntem toţi pregătiţi pentru un show ca un show sau poate, aşa cum spune o replică din spectacol: „Suntem o ţară tristă, dar avem umor!”

Claudiu Bleonţ, interpretează rolul lui Njegus, consilierul ambasadorului. Subiectul e centrat în jurul Văduvei Vesele, o femeie extrem de bogată, de averea căreia depinde viitorul Mondrosoviei.

Cum banii sunt cei care-i atrag pe pretendenţii la mâna Văduvei Vesele, bătălia se dă între mondrosovieni şi francezi. Mondrosovienii au nevoie de bani ca să salveze… patria. Dar, cam atât despre subiect, ca să nu vă stric surpriza.

Însă, un lucru vă mai spun: nu aplaudaţi înainte de a se lăsa cortina în totalitate, la final şi nu ieşiti din sală înainte de a-i aplauda pe actori. Pentru un spectacol de patru ore au muncit mult. Iar respectul nu costă nimic!

Chiar dacă ultima reprezentaţie la Bucureşti va avea loc astăzi, la ora 19, spectacolul se joacă pe 9, 10 şi 11 septembrie la Iaşi.

Şi, ar trebui să ştiţi ceva şi despre regizor, pentru că spectacolul este atipic. Vă va surprinde modernismul dat atât de costume, decoruri dar şi de replici. Totul este atât de actual şi de real încât nu are cum să nu-ţi ridice cel puţin câteva semne de întrebare.

Andrei Şerban s-a născut în 1943, la Bucureşti. Aproape că nu mai e ţară în lumea largă unde să nu fi pus în scenă măcar un spectacol.

În Statele Unite ale Americii,  începând cu 1970, timp de 20 de ani, a fost asociat cu Robert Brustein”s American Repertory Theatre Company. A lucrat, de asemenea, cu La MaMa Theatre, the Public Theatre, Lincoln Centre, Circle in the Square, Yale Repertory Theatre, the Guthrie Theatre, A.C.T. si cu New York City, Seattle si Los Angeles Opera.

În Europa, a lucrat pentru Opera din Paris, Geneva, Viena şi Bologna.  Cu Welsh Naţional Opera, Covent Garden, Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern. A ajuns până şi în Japonia, unde a pus în scenă spectacole pentru Shiki Company of Tokyo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *