Cine-s mai frumosi? Oamenii…

Observ cum sunt elaborate planuri intregi despre cum sa elimini erorile umane din organizatii.  Ma intreb, dorinta asta nesustenabila de a controla totul, in care directie ne indreapta? Oare nu facem erori pentru ca suntem oameni si suntem supusi mediului si realitatii si perceptiei cu care suntem obisnuiti?

 Oare cine poate spune care este realitatea si daca toata organizatia vede aceeasi realitate? Oare oamenii nu au motivatii diferite si harti diferite in functie de experientele lor?

Atunci cum ar putea ei sa aiba un parcurs fara eroare (in opinia unora)? Eroare pentru cine, pentru organizatie? A facut organizatia o magie prin care a modificat harta angajatilor astfel incat ei sa vada aceeasi realitate?

 Nicidecum. Suntem oameni si o solutie ar fi sa ramanem oameni. O alta solutie ar fi ca organizatiile sa ramana cu oameni si nu doar cu roboti. Oamenii au nevoie de conectare, sa stie ca ei conteaza in acea organizatie si nicidecum sa li se comunice prin toate mijloacele ca “asteapta altii la usa”.

Ma intreb, cat de sustenabile sunt programele de dezvoltare personala in organizatii astfel incat oamenii sa simta ca pasesc in aceeasi directie? Si ca se pot adresa oricand unui alt coleg, fie el si superior? 

 Mie mi se pare ca am pus in lanturi oamenii si ii tragem in directii diferite. Vor fi sfartecati de orgolii, de nepricepere, de lipsa de comunicare, de cursuri scumpe si fara sens. Mi se pare ca nu exista o viziune comuna a organizatiilor. S-au pus pe slideuri definitii (eu tot sper ca nu se mai folosesc aceste metode invechite) si materiale care ar fi de experimentat nu de citit pe pereti.

Ceea ce vor oamenii …interactiunea, blandetea, intelegerea, comunicarea reala, atingerea usoara pe umar atunci cand au gresit ceva, intelegerea proceselor si permiterea dezvoltarii creativitatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.