M-aș bucura să nu mai am ocazia de a scrie despre candidatul PNL la Primăria Râmnicului, dar omul e un izvor nesecat de subiecte, cele mai multe frizând penibilul!
Face Pîrvulescu recent pe facebook ”un apel urgent către Poliție pentru a desluși adevărul în cazul pliantelor calomnioase care au fost împărțite în multe locații din oraș în ultima săptămână”. Despre ce e vorba?
Acum 4 ani, Pîrvulescu este prins băut la volan de un echipaj al Poliției Rutiere și i se întocmește dosar penal. Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin dosarul nr. 6883/288/2016 renunță la aplicarea pedepsei față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe (vezi hotărârea judecatorească mai jos!), dar îi aplică un avertisment prin care îi atrage atenția asupra conduitei sale viitoare.
Adică, te mai prindem băut la volan, te condamnăm!
Pîrvulescu face apel la hotărârea instanței de la Vâlcea (în loc să zică mersi că a scăpat așa!) la Curtea de Apel Pitești, dar este sfătuit de avocați (probabil) să renunțe la acest apel, fiind pasibil de o condamnare.
Și-atunci retrage apelul! Toate aceste documente sunt publice, pe portalul Judecătoriei Vâlcea și Curții de Apel Pitești.
Întrebat de ziariști cu ceva vreme în urmă despre această aventură, Pîrvulescu recunoaște că a fost prins de polițiști băut la volan (e o poveste cu tocul soției, care s-a rupt la restaurant, iar niște prieteni l-au sfătuit să se urce la volan, deși consumase alcool).
Între timp, adversari ai liberalilor fac niște fluturași cu sentința judecătorească a lui Pîrvulescu și îi bagă prin cutiile poștale ale blocurilor din Râmnic.
În prima fază, candidatul la Primărie spune că se bucură, fiindcă așa îi crește notorietatea(!!!). Câteva zile mai târziu se consideră calomniat prin acei fluturași și sare de fund în sus că i-a facut-o Gutău! Zice că are martori în acest sens, dar probe…ioc!
Păi bine măi, domn’ Pîrvulescu, înțelegeam să te consideri calomniat dacă nu era așa, adică nu te urcai cu alcoolul în cap la volan, nu exista o hotărâre judecătorească în acest sens și dacă nu ne povesteai chiar tu istoria de la restaurant.
Frumos îți șade acum să te plângi că ești făcut de rușine, după ce ai comis-o? Sau cumva, la cât de dornic ești să te faci cunoscut, ți-ai tipărit singur fluturașii și i-ai distribuit? Că te cred capabil!
Coane Virgile, fii bărbat, ce dracu! Luptă-te pentru primărie cu idei, cu proiecte, nu veni cu smiorcăieli și ne spui că pute, după ce te-ai scăpat pe tine!
P.S. Așteptăm să faci un apel urgent la Poliție si in cazul filmulețului în care apari cu niște travestiți prin Thailanda!
P.S.1 Despre dumneata se poate scrie și ceva serios? Pe bune!